Banca Națională a României (BNR) a anunțat că lansează începând de luni o monedă din aur dedicată împlinirii a 200 de ani de la nașterea Elenei Cuza.
Potrivit informațiilor transmise de instituție, moneda are o valoare nominală de 100 de lei, este rotundă, cu un diametru de 21 mm și o greutate de 6,452 grame.
Pe avers este reprezentat Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa, alături de inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2025”.
Reversul redă portretul Elenei Cuza, numele acesteia și anii între care a trăit: „1825” și „1909”.
Monedele sunt livrate în capsule din metacrilat transparent, fiind însoțite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate redactate în română, engleză și franceză. Certificatele conțin semnăturile guvernatorului BNR și ale casierului central.
Tirajul maxim este limitat la 1.000 de exemplare, iar prețul de vânzare este de 5.300 de lei, exclusiv TVA, preț care include și broșura și certificatul de autenticitate.
Aceste monede au putere circulatorie pe teritoriul României, iar lansarea în circuitul numismatic se face prin sucursalele regionale ale BNR din București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș.



