Avansul lucrărilor la proiectul Neptun Deep se situează peste nivelul prognozat inițial, iar, potrivit estimărilor oficiale, exploatarea efectivă a gazelor din Marea Neagră ar putea începe în prima parte a anului 2027, a declarat luni ministrul Energiei, Bogdan Ivan, după ședința Comandamentului Energetic Național.
„Avansul fizic al proiectului Neptun Deep este puțin mai bun decât graficul asumat la începutul proiectului. Estimarea mea este că în prima jumătate a anului 2027 vom începe efectiv extragerea primei molecule de gaz din Marea Neagră”, a spus ministrul.
Conform explicațiilor sale, producția anuală estimată în cadrul proiectului va ajunge la aproximativ opt miliarde de metri cubi.
„Este un proiect de patru miliarde de euro investiție, 50% de compania Romgaz, deținută de statul român în proporție de 70%, și de 50% de compania OMV Petrom. Extracția totală anuală va fi de aproximativ opt miliarde metri cubi. Prin acest proiect, România va deveni cel mai mare producător din Uniunea Europeană de gaze naturale, lucru extrem de util și pentru consumatorii casnici, dar și pentru companiile din țara noastră, în special cele care consumă foarte multe gaze naturale, companii din industria petrochimică și cea a îngrășămintelor chimice”, a subliniat Bogdan Ivan.
Forajele pentru dezvoltarea și exploatarea zăcămintelor Pelican Sud și Domino din perimetrul Neptun Deep, aflat la 160 de kilometri de țărm, au fost demarate de OMV Petrom și Romgaz la 25 martie 2025.
Cele două companii derulează investiții comune care pot ajunge până la patru miliarde de euro pentru dezvoltarea acestui proiect.
Începând cu 1 august 2022, Romgaz a devenit acționar unic al Romgaz Black Sea Limited, companie înființată anterior sub denumirea ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited, în urma finalizării tranzacției prin care au fost achiziționate și transferate toate acțiunile emise de aceasta, societate care deține 50% din drepturile și obligațiile prevăzute în Acordul Petrolier pentru zona de apă adâncă a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră.


