Ilie Bolojan vrea investiți în energie, pentru o energie mai ieftină și suficientă

Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat sâmbătă, la Digi24, că, după reforma administrativă programată pentru luna ianuarie și după adoptarea bugetului de stat, România ar trebui să își orienteze eforturile către investiții, în special în domeniul energiei, domeniu care ar putea aduce un plus de stabilitate economiei.

„Dacă închidem lunile ianuarie și februarie cu aceste măsuri care pregătesc bugetul și avem un buget stabil, din februarie trebuie să lucrăm pentru a crea condiții de dezvoltare, să ne finalizăm investițiile în energie, pentru că o miză importantă este să avem o energie mai ieftină și energie suficientă care poate fi produsă în România. Terminarea centralei de la Iernut este un obiectiv important pe care trebuie să îl închidem anul acesta. Avem anul acesta cea mai mare investiție din forajele din Marea Neagră, pe care dacă o finalizăm în bună regulă, vom avea câteva miliarde de metri cubi de gaz suplimentar în 2027, care va face ca România să devină un exportator net de gaz și să gândim lucruri prin care acest gaz să fie valorificat în economia noastră. Trebuie să ne luptăm, să creăm condiții pentru a ne susține campionii noștri să-și crească producția, să exporte produsele românești, în așa fel încât să ne echilibrăm balanța comercială”, a afirmat Ilie Bolojan.

Șeful Guvernului a insistat și asupra importanței atragerii investițiilor străine în România, menționând că acest obiectiv poate fi realizat doar într-un cadru de guvernare stabil.

„Asta înseamnă transfer de tehnologie, asta înseamnă locuri de muncă bine plătite și acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le facem (…) pot fi făcute doar dacă ai o guvernare care este stabilă. Așa cum am mai discutat, dobânzile pe care le plătește România nu sunt date doar de modul în care gestionezi bugetul, ci și de perspectiva pe care o au creditorii care te împrumută, (…) vizavi de ce se va întâmpla în guvernare peste șase luni, peste un an de zile, peste doi ani de zile, deci de stabilitate. Asta înseamnă să fim responsabili fiecare dintre noi acolo unde suntem”, a punctat Bolojan.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare