Conform unui raport recent al Agenției Internaționale a Energiei (IEA), cererea globală de cărbune este preconizată să atingă niveluri record anual, cel puțin până în 2027. Aceasta contrazice estimările anterioare, care sugerau că maximul istoric al cererii fusese deja atins anul trecut, transmite Bloomberg.
Conform noilor prognoze, cererea de cărbune ar putea ajunge la aproximativ 8,9 miliarde de tone până în 2027, ceea ce reprezintă o creștere de aproximativ 1% față de nivelul anticipat pentru 2024. Într-un raport precedent, IEA prognozase că utilizarea cărbunelui ar începe să scadă semnificativ în acest deceniu.
Pentru a atinge obiectivul emisiilor nete zero până în 2050 și a limita încălzirea globală conform Acordului de la Paris, este esențială o reducere drastică a consumului de cărbune. Totuși, chiar dacă energia regenerabilă (precum cea generată de turbinele eoliene și panourile solare) continuă să crească, cererea pentru cărbune – combustibilul fosil cu cele mai ridicate emisii de CO2 – pare să rămână ridicată pe termen scurt.
„Analiza noastră arată că cerea mondială de cărbune ar urma să atingă noi recorduri până în 2027, chiar dacă consumul de electricitate creşte semnificativ. Totuşi, factorii climatici – în special în China, cel mai mare consumator de cărbune mondial – va avea un impact major asupra tendinţelor pe termen scurt privind cererea de cărbune. Creşterea rapidă a consumului de electricitate este de asemenea extrem de importantă pe termen mediu”, a apreciat Keisuke Sadamori, director în cadrul IEA.
Utilizarea cărbunelui a scăzut în SUA și Europa
În ultimii cinci ani, Agenția Internațională a Energiei (IEA) a estimat că cererea mondială de cărbune a atins un nivel record, pentru ca ulterior să își revizuiască previziunile. În 2024, cererea globală de cărbune a fost cu aproximativ 9% mai mare decât prognozele anterioare.
Deși utilizarea cărbunelui a scăzut în Europa și Statele Unite, această scădere nu a fost suficientă pentru a compensa creșterea cererii în India și China.
Până în 2027, se preconizează că majorarea cererii de cărbune în cele două cele mai populate țări ale lumii va depăși cererea totală din Uniunea Europeană, evidențiind necesitatea crescută de energie ieftină în regiunile în dezvoltare, ceea ce reprezintă un factor important în contextul luptei împotriva schimbărilor climatice.
Agenția Internațională a Energiei, înființată ca răspuns la primul șoc petrolier din 1973-1974, este principalul organism de consiliere pe probleme energetice pentru cele 29 de state cele mai dezvoltate. Ea a fost creată pentru a coordona eliberarea petrolului din rezervele strategice în cazul unor crize energetice.



