Noile criterii în funcție de care vor fi plătiți bugetarii. Sporuri mai mici

Regulile privind plata bugetarilor implicați în proiecte europene se modifică. Sporurile vor fi acordate în funcție de timpul efectiv lucrat, valoarea proiectului și calificativul obținut la final. Angajații din primăriile de comune consideră că această măsură îi va descuraja pe tineri să lucreze la stat, din cauza veniturilor reduse, în condițiile în care numărul proiectelor finanțate din fonduri europene este mult mai mic decât în mediul urban.

Salariile vor scădea odată cu diminuarea sporurilor provenite din proiectele europene. Simplul fapt de a fi parte din echipa de proiect nu va mai fi suficient, fiind necesar ca munca depusă să fie constantă și cu rezultate vizibile. Pentru cei care lucrează sub 20 de ore pe lună la un proiect, sporul se situează între 5 și 10% din salariul de bază, în funcție de valoarea proiectului. Cei care depășesc 80 de ore pot primi între 25 și 50%, dar doar în cazul proiectelor mai mari de 20 de milioane de lei.

„Cei tineri, care sunt la început de drum, o să-și caute și alte sursă de venit, pentru că salariile în primării sunt foarte mici” – a declarat Carmina Lăpădat, angajată a Primăriei Bălănești, județul Gorj.

Sporurile depind și de calificativul obținut: cei evaluați cu „foarte bine” primesc 40% în plus la salariu, față de 50% cât era anterior; cei cu „bine” primesc doar 20%, iar angajații notați cu „satisfăcător” sau „nesatisfăcător” nu mai beneficiază de niciun spor.

„Un spor de 25% sau 30%, când depășești peste 3 proiecte pe care le ai în execuție în același timp, eu cred că această sumă nu este una atât de mare”, a spus și Ovidiu Pungan, primarul comunei Bălănești, județul Gorj.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare