Situația fiscal-bugetară a României și măsurile prin care Guvernul urmărește corectarea dezechilibrelor și consolidarea stabilității economice au constituit principalele subiecte ale întâlnirii de luni dintre premierul Ilie Bolojan și o delegație de investitori internaționali coordonată de J.P. Morgan.
Conform unui comunicat al Biroului de presă al Guvernului, delegația efectuează o vizită de lucru în mai multe state din Europa Centrală și de Est.
În cadrul discuțiilor, reprezentanții investitorilor au evidențiat faptul că România rămâne atractivă pentru piețele financiare, subliniind atât potențialul de creștere, cât și importanța adoptării unor politici clare de responsabilitate fiscală.
Un alt subiect abordat a fost stabilitatea politică internă, considerată un element cheie pentru continuitatea reformelor și asigurarea predictibilității economice.
Executivul a prezentat pachetele de măsuri aflate deja în implementare sau în pregătire, explicând modul în care acestea răspund cerințelor de disciplină fiscală, dar și obiectivului de a menține încrederea investitorilor și a partenerilor internaționali.
„Astfel de întâlniri periodice, precum cea de astăzi, arată interesul constant al mediului investițional pentru România și confirmă că direcția de responsabilitate bugetară este privită ca esențială pentru viitorul țării”, se arată în comunicat.
Întâlnirea a avut loc la Palatul Victoria, unde alături de premierul Ilie Bolojan au participat șeful Cancelariei Prim-ministrului, Mihai Jurca, și consilierul onorific în Cancelaria Prim-ministrului, Ionuț Dumitru.



