Previziunile OPEC au fost menținunte pe tema creșterii cererii globale de petrol

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) nu a schimbat joi estimările privind creșterea cererii globale de petrol pentru 2025 și 2026, apreciind că economia mondială continuă să înregistreze o tendință solidă de creștere în semestrul al doilea al acestui an, potrivit Xinhua și Reuters.

Decizia survine după ce, duminică, OPEC+ a anunțat că, începând din octombrie, va majora suplimentar producția, Arabia Saudită urmărind să-și recâștige cota de piață.

„Creșterea economiei globale în primul semestru din 2025 rămâne robustă, iar tendința ascendentă se extinde în semestrul doi din 2025”, se arată în raportul lunar al OPEC.

În august, producția de țiței a OPEC+ a crescut cu 509.000 barili pe zi, ca urmare a deciziilor anterioare privind majorarea cotelor de producție.

OPEC estimează că cererea de petrol va crește cu 1,29 milioane barili pe zi în acest an și cu 1,4 milioane barili pe zi anul viitor, susținută de creșterea consumului în China și India.

Organizația anticipează o creștere a economiei globale de 3% în 2025 și de 3,1% în 2026. Joi, prețul barilului de țiței Brent a scăzut sub 67 de dolari, dar a rămas peste nivelul minim înregistrat în aprilie, de 58 de dolari.

„Încă există o serie de potențiale efecte negative în viitor, inclusiv tensiunile geopolitice, politicile comerciale și sancțiunile suplimentare impuse Rusiei și Iranul, care ar putea altera echilibrul de pe piață”, se menționează în raport.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare