Măsura de plafonare a adaosurilor pentru anumite produse alimentare este considerată justificată doar în situații cu totul excepționale, iar perioada în care poate fi aplicată, conform Legii Concurenței, a fost deja depășită. Potrivit Raportului privind evoluția concurenței în sectoare cheie, publicat de Consiliul Concurenței, această depășire sporește riscul apariției unor efecte negative pe piață și poate determina reacții nedorite din partea operatorilor.
„Conform Legii concurenţei, o astfel de măsură este justificată doar de situaţii absolut excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă sau o disfuncţionalitate evidentă a pieţei. În ceea ce priveşte durata, conform Legii concurenţei, aceasta nu poate depăşi doi ani. Prin urmare, durata schemei de sprijin excedează deja termenul legal, amplificând, prin urmare, riscurile de a genera efecte nefavorabile asupra pieţei şi a conduce la adaptări nedorite ale jucătorilor”, arată autorii raportului.
Consiliul Concurenței a urmărit evoluția prețurilor la raft după introducerea plafonării adaosurilor comerciale pentru anumite produse alimentare prin OUG nr. 67/2023 și actele ulterioare. Analizele efectuate au indicat că, în majoritatea cazurilor, produsele vizate au înregistrat scăderi de preț, ceea ce înseamnă că, pentru obiectivul urmărit — reducerea costurilor produselor alimentare de bază — ordonanța a avut efecte pozitive pentru consumatorii finali.



