Românii trec Dunărea pentru cumpărături. În Bulgaria e mai ieftin. Ce prețuri sunt

Creșterea prețurilor din România i-a determinat pe tot mai mulți români să își facă cumpărăturile în Bulgaria, unde găsesc prețuri considerabil mai mici la anumite produse. De la intrarea în Schengen, mulți români profită de diferențele de preț, în special la produse alimentare și nealimentare.

Conform Antena 3 CNN, România continuă să aibă cea mai mare rată a inflației, cu o creștere medie a prețurilor de aproximativ 5% în ultimele 12 luni, în timp ce în Bulgaria inflația a fost de doar 2%. Aceasta se reflectă în prețurile din supermarketuri, unde anumite produse sunt mult mai ieftine în Bulgaria.

De exemplu, detergenții s-au scumpit cu 11% în România, iar prețul unui detergent de 3 kg ajunge la aproximativ 60 de lei, comparativ cu 20 de leva (aproape 50 de lei) în Bulgaria, unde produsul este cu 9 lei mai ieftin. De asemenea, deodorantele sunt mai accesibile în Bulgaria, unde prețul unui deodorant este de aproximativ 6 leva (15 lei), față de 19,49 lei în România.

Unele produse sunt mai ieftine în România

Totuși, există și produse mai ieftine în România, precum merele, pieptul de pui sau untul, datorită adaosului comercial plafonat la 20%. Însă, altele, precum zahărul, cartofii sau ciocolata, sunt mult mai scumpe în România.

În ceea ce privește produsele alimentare procesate, salamul de 250 de grame este mai ieftin în Bulgaria, costând între 4 și 10 leva (11 lei), comparativ cu 17,69 lei în România. De asemenea, uleiul este mai accesibil în Bulgaria, unde cel mai ieftin sortiment costă 6,60 lei, față de 6,99 – 9,49 lei în România.

Diferențele de preț se observă și la benzină și motorină. În România, litrul de benzină costă 7,68 lei, iar motorina ajunge la 7,83 lei, ceea ce face ca un plin de benzină să coste aproximativ 383 de lei și unul de motorină aproape 400 de lei. În Bulgaria, prețurile sunt cu un leu mai mici pe litru, iar plinul de benzină ajunge la 342 de lei, iar cel de motorină la 347 de lei.

Astfel, de când s-au ridicat controalele de la frontieră, Bulgaria a devenit o destinație populară pentru mulți români, în special pentru cei din sudul țării, care aleg să își facă cumpărăturile acolo pentru a economisi bani.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare