Șefa BCE, Christine Lagarde, apără indepedența băncilor centrale

Președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat asupra pericolului de a submina independența băncilor centrale, într-un interviu difuzat duminică în Statele Unite, în contextul în care președintele Donald Trump încearcă să influențeze politica monetară, potrivit AFP.

„Când o bancă centrală încetează să mai fie independentă sau când independența sa este amenințată, aceasta devine disfuncțională. Începe să facă lucruri pe care nu ar trebui să le facă”, a declarat Christine Lagarde pentru Fox News, postul preferat de conservatorii americani.

„Următorul pas este confuzia, instabilitatea, dacă nu chiar mai rău”, a adăugat ea, după participarea la reuniunile anuale de la Jackson Hole (Wyoming), unde s-a întâlnit și cu Jerome Powell, președintele Rezervei Federale a SUA (Fed).

De la revenirea sa la putere în ianuarie, Donald Trump a cerut în mod repetat reducerea dobânzilor Fed, care influențează costurile de creditare și mersul economiei.

Liderul republican a lansat o campanie de contestare a lui Powell, în speranța de a accelera plecarea acestuia din funcție. Mandatul actualului șef al Fed, considerat teoretic aproape inamovibil, expiră în primăvara anului 2026.

Totuși, Powell nu decide singur asupra ratelor dobânzilor, iar Trump încearcă să modifice componența Consiliului Guvernatorilor Fed, promovând persoane mai apropiate de viziunea sa economică.

Recent, el și-a extins atacurile solicitând demisia guvernatoarei Lisa Cook, acuzată de partidul său că ar fi falsificat documente pentru obținerea unui credit ipotecar.

Știri de ultima oră

Grecia a avut un an perfect în 2025: Număr record de 38 de milioane de turiști străini au vizitat țara

Conform datelor preliminare făcute publice marți de Banca Centrală...

Consilierul premierului Vlad Gheorghe cere referendum pentru un București care să asimileze Ilfovul

Consilierul onorific al premierului, Vlad Gheorghe, a lansat ideea...

Prognoza meteo ANM. Temperaturile cresc și ajung la valori neobișnuit de ridicate până pe 8 martie

În următoarea perioadă, temperaturile vor crește treptat, urmând să...

Agenții Secret Service au împușcat mortal un bărbat care încerca să intre la Mar-a-Lago

United States Secret Service, instituția responsabilă cu protecția demnitarilor...

Cele mai citite știri

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@news4all.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128

Articole similare