Primul tren electric chinezesc care va circula prin România, rezultat al unei colaborări între Astra Vagoane Călători și producătorul chinez Qingdao Sifang, a început deja testele pe rutele Brașov-București-Constanța.
Conform Profit.ro, trenul, produs în 2021, se află într-un stadiu avansat al procesului de certificare și autorizare, care este aproape finalizat, la un nivel de 80-90%, conform declarațiilor lui Marian Mihail Călin, director general al Astra Vagoane Călători.
Poate circula cu 160 de km/h
Acest tren electric are capacitatea de a atinge o viteză maximă de 160 km/h și respectă cele mai ridicate standarde în materie de siguranță și confort pentru pasageri, potrivit producătorului CRRC Qingdao Sifang Co. Ltd.
Procesul de achiziție pentru aceste trenuri electrice face parte dintr-o licitație lansată în aprilie 2019 de către Autoritatea Română Feroviară. Licitația vizează „Achiziția de material rulant nou destinat transportului regional și suburban feroviar de călători (trenuri electrice regionale RE-R)”. Valoarea contractului se ridică la până la 4,5 miliarde lei.
Obiectul acestui contract constă în achiziționarea a 40 de rame electrice regionale, împreună cu mentenanța lor pe o perioadă de 15 ani de la livrarea fiecărei rame. Trenurile urmează să fie livrate într-un termen de 32 de luni de la data semnării contractului.



